Acest site folosește cookie-uri. Acestea ne ajută să oferim o experiență vizuală și funcțională optimă. Prin navigarea pe acest site vă exprimați acordul asupra folosirii cookie-urilor.

Familia Moldovan

''Înaintea de orice este familia. În familie am deprins meseria de măcelar și am împărtășit secretele meșteșugului nostru. Tot în familie am învățat respectul și dedicarea și am înțeles că îndeletnicirea noastră de odinioară va avea viitor doar dacă toți cei care ne vor trece pragul vor fi mulțumiți.

Povestea afacerii noastre este, de fapt, povestea familiei noastre.

Noi suntem familia Moldovan și împreună ducem meșteșugul mai departe''.

 

Ștefan Moldovan

Patriarh al familiei și fondator al companiei, Ștefan este cunoscut încă din anii ’80 ca unul dintre cei mai pricepuți măcelari și preparatori de carne din Cluj. Înainte de ’89, a gestionat un mic atelier de carmangerie la unitatea militară din cartierul clujean Someșeni, talentul lui de măcelar trecând cu mult dincolo de poarta unității. Astăzi, Ștefan conduce exclusiv ferma de la Mociu, dar sfaturile sale pertinente sunt luate întotdeauna în considerare atunci când se iau decizii legate de dezvoltarea companiei.
 

Cosmin Moldovan

Deși e directorul general al companiei, Cosmin ar lăsa oricând biroul pentru a sta în spatele tejghelei și a servi clienții așa cum numai el știe să o facă. Pasionat dintotdeauna de acest domeniu, el nu doar că gândește pe termen lung dezvoltarea companiei, dar se implică și în educarea viitoarei generații de măcelari. Dorința lui este să formeze o adevărată breaslă de măcelari, care să facă cinste meșteșugului.
 

Amelia Moldovan

Ca manager de vânzări, Amelia, soția lui Cosmin, are un rol esențial în dezvoltarea afacerii și a rețelei proprii de magazine. Cu o tenacitate ieşită din comun, ea a creat şi extins o reţea comercială solidă, care constituie, de fapt, cheia succesului carmangeriei. Mereu în pas cu noile tendinţe comerciale şi cu o putere de muncă remarcabilă, Amelia a devenit motorul de dezvoltare al companiei.
 

Angela Moldovan

A fost de la bun început alături de soțul și de fiul ei și i-a sprijinit așa cum numai o mamă dedicată și o soție înțelegătoare știe să o facă. Cu spirit critic și, în același timp, constructiv, doamna Angela a știut întotdeauna să echilibreze balanța atunci când situația o cerea și să ofere un sfat bun în momentele de cumpănă. Din bucătăria ei au plecat multe din rețetele produselor Moldovan din anii '90, produse care se găsesc și astăzi pe raft.
 

Alexandra și Ionuț Moldovan

Cei doi copii ai familiei Moldovan sunt implicați, încă de mici, în activitățile companiei, dând o mână de ajutor ori de câte ori este nevoie. Fie că vând la stand în timpul târgurilor și festivalurilor, fie că fac practică în fabricile companiei, atât Alexandra, cât și Ionuț cunosc îndeaproape modul în care funcționează carmangeria și se pregătesc zi de zi pentru ca, în viitor, să ducă mai departe munca părinților și bunicilor.